#30:cât

cât de curajoși sîntem când ne certăm cu cineva în gând,

cât de înțelepți – când dăm altora sfaturi,

cât de  triști când ne-au învins pe drept, cât de fericiți când …

cât de tăcuți în dispute și vorbăreți în sine …

cât de proști pentru noi  și deștepți pentru alții,

cât de sfârșiți în începuturi

și cât de paradoxali…

 

 

# 29. Și tu știi că e despre tine.

acele zile  în care totul e ok, acele zile în care nu te-ai mai gândit până la epuizare la șanse, erori și alte tâmpenii… acele zile când ești aproape bine, aproape om. Acele zile când nu ți-a mai venit de  fiecare să-i spui numele, chiar dacă vorbeai cu alte persoane. Acele zile când începi să uiți… și te trezești spre seară oarecum mirată că nu  ți l-ai mai amintit  aproape deloc azi, că ai fost aproape liberă, că nu te-a mai durut atât de mult. Acele zile când descoperi că există și alți oameni, chiar dacă știi sigur că nu-l vor înlocui niciodată. Nici pe jumate, sau un sfert… dar speri ca o … naivă  că cineva… va înțelege. Îți zici că în sfârșit răsare Soarele și pe strada ta.

Poate uneori tot de ce avem nevoie este un sfîrșit?…

# 29. Și tu știi că e despre tine. Pentru că de la început a fost.

 

 

#28: Love will find a way

…și dacă – nu, nu e iubire!

Sau nu-i fost Destin.

Sau nu e   ce trebuie să fie!

 

#27: fără sens

Apoi am scos capul din cana de cafea

cu aburi…

Și era toamnă,

Și m-am rupt în două ,

ca să învăț a alege…

ca să învăț

că a te răzgândi de două ori

însemna s-o aștepți și pe a treia

și asta nu rezolvă nimic

pentru că când închid ochii, eu oricum nu exist.

Și dacă nu sînt, la ce bun toate?

 

 

 

 

 

 

 

#26

Probabil, pe undeva, fericirea  înseamnă să nu-ți fie frică să faci ceea ce vrei și să fii ceea ce vrei să fii. Chiar dacă asta intră în contradicție cu planurile, dorințele sau visele celorlalți . Uneori ca să fim fericiți e nevoie să fim egoiști. Dar … toate se învață cu timpul. Și ades e prea târziu…

 

 

 

 

 

 

#25: prea mult

…even sunshine burns, if you get too much.

– și am vrut întotdeauna mai mult. Mai mult decât viața, mai mult decât această zi, mai mult fericirea de te afla dincolo, mai mult decât bucuria unei realizări, mai mult decât  durere, mai mult decât simplitate, mai mult decât beție, drumuri, greșeli, iluzii, irosire, tăceri, deviații, sinucideri, căderi, ruperi, pierderi. Mai mult decât cuvinte, virgule, abstracții, insuficiențe, detașări, scuze, depresii, piele, pistrui, mare, sărbători. Mai mult decât cărți,  mai mult decât profund, mai mult decât iubire, mai mult decît soare, puritate, seri, sunete, finaluri, filme, muzică, înfrângeri, cer, electricitate, ploi, inteligență, mîine, ieri, poimâine, timp, amintiri, artă, vechituri, blesteme, extreme, vise, cearșafuri, blândețe, căldură, echilibru, podele, uși, ferestre, ieșiri din minți și din sine. Mai mult decît tăceri, silabe, un om, mîini, urme, scufundări, direcții, fum , frig, munți, uragane, ceai, vară, rouă, bilete, acasă, fular, Paris, NY, dimineața, totul, nimic, punct, boli, terestru, celest,universal, catastrofic, cosmic…

atâtea lanțuri.                            unui singur om.

#24: Sophie, piruetă

– și gândurile tale franțuzești, și gângurelile tale, și plastilina…

– mai taci!

– nu-mi zi mie să tac! …și, cum spuneam, franțuzesc. Franțuzesc fularul tău, coardele vocale, pasul.

-Bună dimineața!

-nu fi absurdă!

-…

– dar fii!

-… franțuzesc sufletul tău.

– mmm, franțuzesc… elegant…

-Nu! Etern!

-Elegant plouă franțuzesc  în paharele noastre cu vin pe acoperiș.

-Sub același cer cu Parisul …

-poem banal. Ce trist!

-s-a sfârșit?

-nu are sfîrșit!

– despre ce vorbești?

-franțuzește, ziceam…

– cum?

– filme vechi franțuzești …

-aaa. Da!

– și ei credeau… o, Doamne!

-…credeau. Pfff! De unde să știe?De unde, dom’le? Aerul era francez, scaunele, turnul, cerul, cărțile, drumurile , mesele, gurile, șuvițele de păr, parfumul, gunoaiele, țigările, semi-sunetele, lacrimile, deșertul, suspinele, pantofii, cireșele, tastatura…

– …apoi telefonul,pisicile, greșelile ortografice, scrisorile, verbul a fi, miresele, papioanele, darurile, gurile, înmormântările.

– și Necuvintele…

– nu, astea erau din altă parte.Cu siguranță!

– nu fi toantă! Ești bătrână…

– …

– bătrânii n-au amintiri.

– dar ce au?

-… ei născocesc cât e ziua de lungă amintiri ca să aibă cu ce-și hrăni regretele.

-nu am regrete. Am scrisori.

– și mâinile bătrâne.

– și Edith Piaf.

-nu-mi placi!

– …

– îmi place luna noiembrie,  ora 5 dimineața de vară, nisipul,  liniștea, muzica, focurile de artificii, conurile de brad, când plouă câteva zile la rând, cafeaua caldă-fierbinte, umbrele pe asfalt, casele vechi, primii fulgi, băltoacele limpezi, visele scurte, mirosul de mere și lemne. Dar tu nu-mi placi!

– ei, lasă… Sophie! te-ai supărat?

-nu, aia e din altă poveste. Azi e ziua. Ai uitat?

– nu! ce să uit?

-ai uitat…

– franțuzește…

 

 

 

 

 

 

#23

 … să nu numeri zilele.

 

Am cunoscut cu ceva vreme în urmă un om extraordinar. Un profesor de literatură. Un om uimitor, plin de viață, inspirativ, viu, exploziv … Și mă întrebam – cum o face? De unde? De ce eu nu pot fi ca el? Părea fericit. Am crezut că e pentru că are prea multe ocupații și prea puțin timp pentru a reflecta, a gândi. Cât m-am înșelat! Am să fiu banală: omul era neînfricat și frumos, și cald pentru că  făcea ceea ce iubea. Și știa să vadă dincolo… dincolo de fețe, de mîini, de cuvinte și fapte. Și, întotdeauna e ceva Dincolo. Ceva care e greu de distins pentru că e în ceață. Ceva greu de definit … Acest ceva e viața. Cea directă, cea care trebuia să fie. Nu cred în destin, dar sper să am unul… Nu știu cum i se spune dar, de când începi să fii ceea ce ai vrut mereu să fii – totul se schimbă. Nu te mai uiți la oră, nu mai aștepți ceva mereu, nu te mai doare orice fleac, nu mai bei cafea într-una … A fi simplu, a fi acasă în tine și cu tine, a-ți fi ție Patrie, a te așeza la locul tău, și nu paralel…

Asta o fi probabil fericirea.

 

#22: Trebuia

Trebuia să te cheme Tu, să ai ochii mari, mâinile triste și mulțime de întrebări.

Trebuia să-ți pot deschide sufletul ca și cum ar fi  fost cusut din ață și ar fi avut nasturi, și buzunare… și ți-aș fi putut vorbi ca unei haine, te-aș fi purtat cu mine.Peste tot sau oriunde în lume,

Trebuia să-mi fie dor de tine, dar să rămân ca și  paralizată  când ar fi trebuit să-ți spun…

Trebuia să simt un gol, ca în timp, ca un fir de ață nărăvaș descusut din fularul meu preferat când mi te aminteam… dialoguri, ah nu, monologuri tâmpite la miez de noapte, în miez de viață, dar cui îi pasă? Ș-apoi… lasă, nimic!

Trebuia să n-am cuvinte, să te las, să te caut, să te pierd, să pun punct. Ș-apoi încă unul. Și povestea să nu aibă sfârșit…

Doamne,cât  mai trebuia…

Totul trebuia să nu fie iluzie, să nu… trebuia să n-ai nume, patrie, să nu știi de tristețe, să fii melan… să fii fără de gânduri, nu, nu! iarăși nu! trebuia să fii senin. Bleu, gri, negru, violet, verde, alb… nu! Trebuia să fii celuriu… să ai gust de vară, să miroși a muzică, să fii ca și pictat. De Dali…  Trebuia să fii oră, talpă, zid, cuvânt. Cu vânt.

Trebuia,trebuia,trebuia… dar cui îi mai pasă, a?

#21: Răsărit

–  Unde mergem ?

– Undeva.

– Ce?

– Haaai, lasă că vezi acolo… Grăbește-te!

– Încă 5 minute(somnoroasă).

– Nu,nu! Pierdem momentu dacă … !

– Ce e?

-…

-E 5 dimineața!

-Luna iunie, 20..! Bravo, mă!

– (încurcată)

– Hai trezește-te, că te duc cu tot cu plapumă …

– Gata, gata… Da pot chiar să- mi iau și plapuma? E frig…

Râsete.

 

***

Plaja:

– Deci… ?

– O clipă!

– Deschide ochii (scoate capul din plapumă).

– Răsăritu…!  Ai văzut ceva mai frumos?

 

Cu ochii umezi petrecem dimineața unui miez de vară.

 

– Ce bine e să fii om!

– Dap. Uneori…