#3

…pentru că oamenii cu inima frîntă sunt,paradoxal, irezistibili și îi îndrăgești mai ușor,mai fără-bariere.Poate pentru că sunt ca mine,ca tine  -doar că fără să ascundă asta,sau fără să fi  învățat să ascundă.Până când.Sau poate pentru că despre ei știi sigur că au o inimă… sau au avut.Sau poate pentru că sunt din ce în ce mai greu de găsit .

Ca o ploaie de iulie în februarie… (Uneori ți-e atît de poftă de ploi calde.)

Ruine.

#2

…pentru că îmi plac lucrurile pe care le am.Le iubesc,uneori.Oamenii tind să subestimeze valoarea lucrurilor.Mă refer la cele simple, bineînțeles – cărți,caiete vechi,fotografii,postere,frînturi de scrisori,pagini rupte,frunze uscate,brățări,flaconașe de parfum,pixuri,conuri,jucării.Tot ceea ce am este o istorie.Îmi place să cred că așezîndu-le în puzzle,cineva mi-ar putea descoperi povestea.Ar putea s-o descopere de fapt,numai urmărind însemnările cu creion simplu în cărți.Dar n-ar fi completă…

În fine,m-ar putea găsi întreagă așezată la mijlocul acestor două fraze,una pe coperta inferioară a unei cărți:”Eu cînd fac o declarație de dragoste,parc-am făcut o declarație de război…” și cealaltă,de la mijlocul altei cărți :”cu cît iubim mai mult pe cineva,cu atît ne este mai greu să i-o spunem.”

Poftim.

 

#1

…pentru că acum te-am pierdut.Dar te voi găsi,te voi regăsi.Neapărat.Oriunde.Fie acesta destin sau ne-destin.Fie că există sau nu.Fie că te voi găsi tînăr,bătrîn, plîns,fericit,obosit,bun sau rău…Fie că tu exiști sau … trebuie să te plămădesc eu însumi,din ceea ce mi-a mai rămas.

Știi ce-am să fac?Am să vin cînd ai să mă aștepți cel mai puțin.Am să mă apropii încet,în liniștea care-a precedat crearea haosului universal și-am să te strîng de mînă.Strîns,strîns.Ca un copil.Și n-am să te mai las niciodată.Niciodată!

Și tu iarăși ai să-mi calci dimineață de dimineață iarba gîndurilor cu tălpile goale.Și eu iarăși am să învăț să te strîng în palme fără lacrimi.Și haosul va învăța să se aștearnă liniștit iarna la picioare.

Promit.

esență

îți spun

că timpul ne-a uitat

pe scări,

pe scările pe care-a urcat

ca pe resturi

și cîndva ne vom risipi

pur și simplu

de bătrînețe

sau orice altceva

ca clădirile

pline de oameni,

timpul

plin de mîini

spune blesteme

iubirilor prea tari

ca și cum esențele de ceai te-ar putea omorî…

you

Stele

plingeau stele la geam,cu ochii in noi

punind sclipiri in caderi de lacrimi

rizind de eternitate

cuprinzind iubirile cu miini reci

si asezindu-le in  morminte mici-

carti…

doar-doar oamenii vor invata vreodata

sa nu piarda

ceea ce ii doare

si ii inalta.Si poate ii face fericiti.Calzi.Adica atit de altfel decit stelele.

Thank you!

de mână

și venele se-nșirau pe corp ca șinele de tren

auzeam tuuuuuu-tuuuu,ieșeau aburi

erau plecări,lîngă mine -gări

așteptam oamenii

nu mă găseau,

erau și ei prea ocupați

și eu prea nu-știu-unde

visam că pasc gînduri,ei mă strigau,

vibra sînge,știam că trebuie să fie ceva

fie ce-o fi

ce ți-o fi

erau ani,erau șine,era timp,era aștepare

era oprire

stația unei secunde nebune,prăbușite-n gară

secunda greșită,omul greșit

ne-timp.ne-oase,ne-timp

ne-oameni,ne regăsim

ne regăsim zburînd de pe șine,din sine

strigînd “ia-mă cu tine “

ia-mă cu tine

cu lacrimi,cu sînge,din sine,

ia-mă,te rog,cu tine

te implor,te …mă sufoci,mă …confuzii

ia-mă,ia-mă cu tine,ia-mă cu mine …

zburăm de pe șine

zburăm…

de mînă.

 

 

‘Live each day as if it’s your last’, that was the conventional advice, but really, who had the energy for that? What if it rained or you felt a bit glandy? It just wasn’t practical. Better by far to simply try and be good and courageous and bold and to make a difference. Not change the world exactly, but the bit around you. Go out there with your passion and your electric typewriter and work hard at… something. Change lives through art maybe. Cherish your friends, stay true to your principles, live passionately and fully and well. Experience new things. Love and be loved. If you ever get the chance.That was the general theory, even if she hadn’t made a very good start of it”

David Nicholls,”One day” 

 

 

 

 

 

 

de tăceri cui îi pasă?

e întotdeauna ceva mai mult de spus,care care rămîne nespus.uneori pentru totdeauna.Ca ghețarii … păstrăm ce e mai important sub apă,și nu la suprafață…  și asemeni lor înecăm vise titanice de pasageri naivi.Colindăm rătăciți oceane în căutare de viață și aproape întotdeauna o găsim atunci cînd e prea tîrziu pentru ceva…  spunem mereu adio înainte de timp,crezînd că astfel ne vom cruța și mereu ne frîngem cîte ceva fără sens- un umăr,o mînă,un plâns,o venă, uitînd în agoniile noastre nebune că este speranță pentru orice.Paradoxal poate,oamenii au învățat să creadă în biserici și să fie sceptici în privința miracolelor.Și cît au pierdut,și cîte mai pierd… Azi se spun miracolelor pe nume,miracolelor de orice fel.Spune-le și tu! Poate,cine știe…  🙂

de tăceri cui îi pasă?Sunt oricum în exces… și încă cît vor mai fi.