cu miinile reci
scuturam cerul
de ploi
si din capetele noastre se prelingea apa
pe frunze ca pe geamuri
si tot ce era sau avea sa fie etern se scurgea din gene
credeam in ploi ca-n Dumnezeu ,si noi eram ploile ,
cu ochii inchisi udam atmosfera solitara ,uscat,uitata
ce eram atunci ?
gloria zilelor de trecut
am inabusit ce n-am spus si am suferit ,si toate s-au trecut ,fara mine,fara tu
ne-am inecat in mare … ne-am dizolvat in ploi
in noi
cu ochii inchisi … udam atmosfera cu soare ,ni se prelingeau raze pe obraji ,boabe de lumina
ce eram atunci ?
ce suntem acum ?
o poveste plictisitoare despre cineva care-a asteptat si cineva care n-a venit.
de ce ochii n-au aripi si gindurile miini ?
aproape.blog 